The BIM Challenge, de la un seminar pentru clienți la cea mai mare întâlnire BIM din regiune

The BIM Challenge ajunge la ediția aniversară și prima internațională: peste 30 de speakeri din șase țări, 28-29 august la Constanța.
The BIM Challenge - 20 de ani de conferințe BIM

 

The BIM Challenge, la 20 de ani: de la un seminar pentru clienți la cea mai mare întâlnire BIM din regiune

Sunt evenimente care se țin an de an fiindcă așa e obiceiul, și sunt evenimente care se țin an de an fiindcă industria chiar are nevoie de ele. The BIM Challenge e din a doua categorie, iar anul acesta ajunge la un prag pe care puțini îl ating: a 20-a ediție.

Povestea începe simplu. ALLBIM NET organiza, încă din anii ’90, întâlniri tehnice pentru clienții care lucrau cu Allplan, genul de seminar unde vii să vezi ce update-uri a mai primit programul și pleci cu câteva trucuri noi de lucru. An după an, seminarul a crescut. Au apărut alte softuri în conversație - SCIA Engineer, Prota, AX3000, Lumion - și odată cu ele, alte tipuri de întrebări. Nu mai era vorba doar de „cum faci un model mai bun”, ci de „cum schimbă modelul ăsta felul în care lucrează o echipă întreagă”.

Așa a apărut, la un moment dat, The BIM Challenge, un nume care spune exact ce e: o provocare, nu o prezentare de produs. Iar în 2026, provocarea capătă și o miză simbolică: e ediția aniversară, dar mai ales prima ediție internațională din istoria evenimentului.

Ediția aniversară
 

Ce înseamnă, concret, internațional

Anul acesta, pe scena de la Constanța urcă peste 30 de speakeri din șase țări - arhitecți, ingineri, dezvoltatori de software, reprezentanți ai autorităților, oameni care au condus proiecte mari și au povești care merg cu ele. E o schimbare de anvergură pe care puțini o prevedeau acum două decenii, când discuția se purta între câțiva utilizatori de Allplan într-o sală de curs.

Ideea din spate a rămas însă aceeași: pui în aceeași încăpere oamenii care proiectează, cei care execută, cei care scriu normele și cei care construiesc software-ul, și îi lași să vorbească deschis, uneori chiar să se contrazică. Genul ăsta de discuție rar are loc în construcții, unde fiecare parte tinde să rămână în bula ei profesională. La The BIM Challenge, timp de două zile, bulele astea se sparg.


 

Trei întrebări din spatele programului

Programul din acest an pornește de la trei întrebări pe care oricine a lucrat vreodată pe un proiect real și le-a pus măcar o dată: Cu ce date construim, de fapt? Cine răspunde când modelul digital spune una, iar șantierul spune alta? Și ce informații îți trebuie ca să iei o decizie bună, atunci când banii de pe masă sunt chiar ai tăi?

În jurul acestor întrebări se leagă cele două zile de conferință - vineri, 28 august, și sâmbătă, 29 august, la Universitatea Ovidius din Constanța. Structura ține cont de asta: dimineți dedicate liabilității, riscului și proceselor decizionale din proiectele publice; după-amiezi despre cum evoluează industria, ce fac alții diferit în Europa și care e greșeala care costă cel mai mult într-un proiect. A doua zi mută accentul spre viitor, inteligență artificială, clădiri inteligente după recepție, generația de profesioniști care vine din urmă, și se încheie cu prezentarea proiectelor studențești și festivitatea de premiere.

Dincolo de conferința pentru profesioniști, The BIM Challenge rămâne ce a fost dintotdeauna la bază: o competiție. Peste 100 de studenți petrec o săptămână întreagă, între 24 și 29 august, lucrând în echipe multidisciplinare la un proiect complet - arhitectură, structură, instalații - pe care îl prezintă sâmbătă în fața unui public de profesioniști. E, probabil, cel mai bun loc din țară unde poți vedea, concret, cum arată viitorul apropiat al industriei.


 

Nume cu greutate reală în spatele lor

Printre speakerii confirmați până acum se numără Marzia Bolpagni, expert internațional BIM implicat în activitatea CEN și ISO, Cristian Erbașu, președintele FPSC, Claudiu Salanță, arhitectul-șef al Consiliului Județean Cluj, Michael Havran de la Bluebeam, Cătălin Lungu, președintele OAER, și Sorin-Codruț Floruț, director tehnic AICPS.

Lista continuă să crească, am promis peste 30 de nume până la eveniment, dar felul în care e construită spune deja ceva: sunt oameni care iau decizii reale, la nivel de instituție, de oraș, de sector.

De ce contează, de fapt
 

Miza reală: mai puțină incertitudine, mai mult control

Pentru multe birouri de proiectare și companii de construcții, tranziția către BIM ține de mult de „cât de repede” și „cu cine”, nu de „dacă”. Miza reală e reducerea incertitudinii, mai puține erori de execuție, bugete respectate, control real asupra fiecărei etape. Iar începutul, pentru mulți, tot pare complicat: de unde pornești, ce standarde aplici, cum transformi un instrument tehnic într-un avantaj real de business.

The BIM Challenge 2026 nu promite să rezolve toate astea într-un weekend. Promite însă ceva mai rar: două zile în care problemele astea se discută cu voce tare, cu oamenii care le-au trăit deja, la malul mării, fără ocolișuri.

 

 

The BIM Challenge, de la un seminar pentru clienți la cea mai mare întâlnire BIM din regiune